Producție

AcasaServicii ❯ Fabrica zincare termica

Avantajele zincării

Cost inițial moderat și termen îndelungat de protecție

Comparativ cu alte tehnologii de protecție a oțelului, zincarea la cald prezintă o eficiență maximă a protecției anticorozive, cu un cost competitiv, și asigură, în funcție de agresivitatea mediului de exploatare, o durată mare de viață a pieselor astfel protejate, predictibilă și fără costuri de întreținere sau reparații.

Versatilitate

În scopul optimizării procesului de zincare, Dual Man asigură gratuit consultanță de specialitate încă din faza de proiectare / ofertare, pentru a satisface exigențele clienților, un preț competitiv și cu un rezultat previzibil al operației tehnologice.

Produsele zincate sunt folosite într-o largă varietate de aplicații și medii cu diverse grade de corozivitate. Dual Man poate asigura la comanda o grosime mărită a stratului de zinc, astfel încât piesele să reziste mai mult în zone puternic corozive.

Sistemul Durozinq®

ZINQ SYSTEM DUROZINQ® este un sistem de zincare la cald pentru o protecție durabilă a suprafețelor, al cărui brevet aparține unui consorțiu belgian-german, fiind utilizat pentru protejarea anuală a peste 1 milion tone piese de oțel în întreaga lume.

Încă din 2005, Dual Man deține în România franciza pentru tehnologia Durozinq® – Germania, prin intermediul căreia oferim clienților noștri servicii de zincare termică garantate la standarde de calitate europeană (EN 1461 și DAST).

Ne asigurăm astfel că produsele sunt zincate respectând parametrii unei tehnologii performante, în timp ce materiile prime sunt achiziționate de la furnizori internaționali, garantați, lideri de piață și producători primari ai materiilor prime.

Dimensiunile cuvei de zincare: 12,5 m x 1,6 m x 2,6 m (L x l x h)

În dubla imersie se pot zinca piese cu lungimea până la 14,5 metri.

Capacitate: max. 35.000 tone anual.

Pentru mai multe detalii, vizitați siteul oficial Dual Zinc.