Structuri de iluminat
Dual Man proiectează, produce și zinchează la cald diverse modele de stâlpi metalici, cu multiple destinații și într-o gamă largă de modele și soluții. Produsele Dual Man destinate iluminatului sunt durabile și funcționale, îmbinând aspectul estetic și eficiența costurilor.
Stâlpi de iluminat public
Capacitățile noastre de producție permit fabricația următoarelor tipuri de produse din aceasta categorie:
- Stâlpi metalici tubulari tronconici, cu secțiune circulară sau poligonală și înălțimi până la 30 m, destinați iluminatului exterior (străzi, autostrăzi, parcări, depozite) sau susținerii sistemelor de semaforizare și camerelor de supraveghere, antene;
- Stâlpi metalici pentru iluminat exterior, adaptați susținerii panourilor solare și echipamentelor specifice aplicațiilor fotovoltaice;
- Stâlpi metalici tubulari, din țeavă sau din tablă îndoită, pentru susținere fir de contact pentru transport electric (catenară) – feroviar sau urban.
Stâlpi decorativi
Furnizăm stâlpi ornamentali metalici, la comanda clientului (putem menționa proiecte în localitățile Băneasa, Brașov, Sf. Gheorghe, Constanța, Sinaia etc.). De asemenea, executăm structuri metalice purtătoare de ghirlande luminoase și decorațiuni festive, executate la comandă după specificațiile primăriilor.
Stâlpi de nocturnă
Proiectăm și executăm stâlpi poligonali zincați pentru nocturne cu înălțimi până la 30 metri, incluzând sisteme diverse de acces la partea superioară (cu scări cu coș de protecție sau cabloc, interioare sau exterioare stâlpului) și structurile portante la vârf pentru corpurile de iluminat, fixe sau mobile.